Am inchis ochii si m-am lasat purtata intr-o alta lume.. o lume pe care nu doream neaparat sa o cunosc.
Imaginatia m-a dus intr-un loc prea indepartat. Asa de indepartat incat reuseam sa vad clar tot ce se intampla.
Era ca un razboi.. NU! Era mai rau decat intr-un razboi. Fiecare era pe cont propriu. Pe ei nimeni nu ii invatase ca puteau supravietui mai mult daca se aliau. Stateam si ii priveam fara sa ii pot atinge sau fara sa le pot vorbi. Vedeam in ochii lor frica.
[Ochii.. oh da! Ochii spun totul. Fiecare privire.. Fie ca e melancolica, dura, fericita.. se poate citi. Ochii nu mint niciodata... Inca imi amintesc ochii aia caprui care ma faceau sa uit de tot ce era in jurul meu... sau al lui. Ochi pe care ii admiram timida din departare, dar care aveau o sclipire pe care nu multi o vedeau chiar daca erau langa el.. Of.. ochii aia!]
Totusi ceva era diferit.. armele principale erau.. cuvintele.Unii nu stiau sa le stapaneasca, dar tot aruncau cu ele ranindu-i pe ceilalti.
Cuvintele dor mai mult decat isi pot imagina unii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu