Ma pierd printre nimicuri... iar. Cand inchid ochii nu mai vad mii de culori care se joaca abstract prin mintea mea ci doar o combinatie inutila de alb si negru.
Nu ma mai regasesc in ceea ce fac, nu mai stiu ce simt si cu siguranta iau cele mai gresite decizii. Nu mi-e frica, dar ma simt iritata de modul enervant in care am inceput sa vad lucrurile. Ma amuza cele mai triste momente si ma intristeaza lucrurile amuzante.
Poate ca ar fi cel mai potrivit moment sa raman in picioare, sa nu renunt si sa vad ce urmeaza. Sunt pregatita si de ceea ce e mai rau, dar astept cu mult drag binele.
"N-ai dezmierda, de n-ai şti să blestemi;
RăspundețiȘtergeresurâd numai acei care suspină
Azi n-ai zâmbi, de n-ar fi fost să gemi
de n-ai fi plâns, n-ai duce-n ochi lumină.
Şi dacă singur rana nu-ţi legai
cu mâna ta n-ai unge răni străine
N-ai jindui după un colţ de rai
de n-ai purta un strop de iad în tine.
Căci nu te-nalţi în slăvi până nu cazi
cu fruntea grea în pulberea amară.
Şi dacă-nvii cu cântecul de azi
e c-ai murit cu lacrima de-aseară. "