Cate un cuvant schiopatand...

Am inchis ochii si m-am lasat purtata intr-o alta lume.. o lume pe care nu doream neaparat sa o cunosc.
Imaginatia m-a dus intr-un loc prea indepartat. Asa de indepartat incat reuseam sa vad clar tot ce se intampla.
Era ca un razboi.. NU! Era mai rau decat intr-un razboi. Fiecare era pe cont propriu. Pe ei nimeni nu ii invatase ca puteau supravietui mai mult daca se aliau. Stateam si ii priveam fara sa ii pot atinge sau fara sa le pot vorbi. Vedeam in ochii lor frica.
[Ochii.. oh da! Ochii spun totul. Fiecare privire.. Fie ca e melancolica, dura, fericita.. se poate citi. Ochii nu mint niciodata... Inca imi amintesc ochii aia caprui care ma faceau sa uit de tot ce era in jurul meu... sau al lui. Ochi pe care ii admiram timida din departare, dar care aveau o sclipire pe care nu multi o vedeau chiar daca erau langa el.. Of.. ochii aia!]
Totusi ceva era diferit.. armele principale erau.. cuvintele.Unii nu stiau sa le stapaneasca, dar tot aruncau cu ele ranindu-i pe ceilalti.

Cuvintele dor mai mult decat isi pot imagina unii.

Ha ha.

-Iti e frica de intuneric?
-Nu... poate fi placut sa simti fara sa vezi... sa auzi fara sa iti dai seama de unde vine... sau sa plangi fara ca ei sa stie.

Poate ca ar trebui sa uit totul.. dar e greu avand in vedere ca stiu ca nu pot fi uitata. "Modestie" ?... Nu.. E doar o opinie.. 

Whatever . . .

I started saying stupid things... it is tottaly not the time to act like I am a victim or something.. but...

I keep wondering if I am.. I mean.. if.. Fuck it! I give up. This is not because of someone.. it is because of me.. I cannot even make the differance between what is good and what isn’t.

I thought I was afraid of being alone... but sadly I realised that this is the only way I can understand my feelings.. I feel stupid. I feel like I am a nothing..

I don’t know what I want.. or what I need.. or what I am looking for.

Acolo. Atunci. Acum ..

Te temi de intuneric si singuratate, dar nu ai facut niciodata nimic ca sa ii pastrezi langa tine...

Minti ca vrei sa te pierzi printre necunoscuti, dar ii iubesti pe "ai tai".

Asculti muzica cu volumul dat la maxim, chiar daca vrei sa auzi ce se intampla in jurul tau.

Citesti chiar daca nu dai importanta cuvintelor.

Te pierzi printre pasii de dans, dar te doare tot corpul.

Plangi, dar unde sunt lacrimile.

Cine esti?! De ce eviti adevarul? De ce te uiti in gol mergand prin parcul copilariei tale?..